vineri, 29 ianuarie 2016

Calatorii de toamna (III): Muzeul Satului Bucovinean, Suceava


urmare de aici

Asa cum am mai spus si cu alta ocazie, ne plac muzeele in aer liber si nu pierdem ocazia de a le vizita, ori de cate ori se iveste prilejul, mai ales cand acestea fac parte din patrimoniul cultural si arhitectonic al tarii noastre.
Ca atare, nici nu incape vorba sa nu mergem la Suceava, in ce-a de-a doua zi a sederii noastre in Moldova, spre a vedea Muzeul Satului Bucovinean, dar si Cetatea de Scaun, care se afla in imediata vecinatate .

Se anunta iar o zi deosebit de calda, precum ieri la Cacica, dar asta nu ne abate din drum, asa ca dis-de-dimineata, ne urcam in masina si pornim. Avem la noi apa si palarii de soare, fiindca vom petrece mai toata ziua in aer liber. Trebuie sa imbrac ceva usor fiind foarte cald, asa ca imi iau o ie, care va fi foarte potrivita si in ton cu ceea ce vom vizita.

Plecand din Vama unde stam la Bucovina Lodge, in directia Gura Humorului pe E58, ajungem la Suceava cam intr-o ora si ceva, fiindca desi drumul nu e mai lung de 55 de kilometri, traficul din Gura Humorului ne face sa pierdem destul de mult timp. Ajungem insa cumva la Suceava, unde daca ar fi sa cauti indicatoare catre obiectivele de vizitat, ai pierde vremea, caci nu prea exista. Pacat ca autoritatile locale nu stiu sa promoveze mai bine aceste obiective.
Noroc cu GPS-ul nostru care ne-a scos la lumina si iata-ne ajunsi in scurt timp, in parcarea de langa cetate, alaturi de muzeu.

La o aruncatura de bat de muzeu, se afla Cetatea de Scaun a Sucevei, recent restaurata, pe care vom vrea sa o vedem dupa ce iesim din muzeu. Luam asadar bilete de la ghiseul amenajat in incinta unei "Colibe din Cimpulung Moldovenesc", unde primim totodata cate un pliant cu harta muzeului si  cateva indicatii cu privire la ceea ce avem sa vedem. La iesire, vom fi asteptati in ultima dintre casele amenajate, pentru a semna daca dorim, in cartea de oaspeti.

Pornim asadar, sa descoperim acest cel mai tanar dintre muzeele de acesta factura, a Romaniei. Ca mod de organizare, aidoma unui sat cu gospodarii taranesti, cu ateliere mestesugaresti, scoala, biserica si chiar o crâșmă, seamana foarte mult cu ceea ce am vazut in Bavaria, la Freilichtmuseum (Muzeul in aer liber) Glentleiten, in apropiere de localitatea Murnau. Ceea ce difera insa, este suprafata pe care se intinde muzeul bucovinean, acesta fiind mult mai restrans decat celalalt si inca in curs de organizare.

Luam pe rand gospodariile, una cate una si citim de fiecare data cu atentie, informatiile de pe panourile care insotesc fiecare casa. Prima intalnita in cale este "Crâșma din Șaru Dornei", care ne atrage cu muzica vesela care razbate din interior destul de tare, acompaniata de cand in cand de rasete si chiote.

Intram de graba sa vedem ce e cu veselia aceea, dar surpriza! Inauntru nu este (bineinteles), nimeni, caci atmosfera de petrecere este creata cu foarte mare iz de autenticitate, prin intermediul unei inregistrari audio. S-ar zice privind de jur imprejur si ascultand zarva din interior, ca ne aflam cu adevarat intr-o crâșma, unde toata lumea se veseleste in jurul ulcioarelor cu vin de pe mese.




Iesim amuzati si trecem mai departe. Urmatoarea gospodarie ne aduce in fata  "Atelierului de olărit din Marginea". Dupa cum stim, olaritul din Marginea est vestit in intreaga lume pentru ceramica de culoare neagra devenita de mult timp, traditionala. 



 Casa cuprinde doua incaperi, una pentru locuit, iar cealalta fiind atelierul mesterului olar. Intrarea se face printr-un cerdac, specific caselor din aceasta zona.

In interiorul atelierului se afla expuse uneltele delucru, roti de olarit, diverse vase, totul fiind amenajat ca si cand mesterul abia si-ar fi ispravit lucrul pe ziua de azi. Peretii atelierului sunt improscati cu lutul care sare de pe rotile de olarit, facand ca totul sa para foarte veridic.




Iesim din atelier sa vedem si cuptorul in care este arsa faimoasa ceramica neagra.


Pasii ne poarta mai departe, catre "Moara de apă din Mănăstirea Humorului". Este vorba despre o moara hidraulica pentru macinat grau si porumb, ce dateaza din secolul al XIX-lea si care este amplasata pe apa unui mic paraias care strabate muzeul. Din pacate moara nu este functionala, caci paraul este secat la vremea cand noi o vizitam. Asta nu ne impiedica insa, s-o admiram si sa-i cercetam si interiorul spre a-i vedea mecanismele.





In vreme ce strabatem muzeul, soarele ne arde necrutator, fiindca nu prea exista copaci in partea in care ne aflam. Ma asez totusi pret de cateva clipe, pe o banca in vecinatatea morii, sub o salcie pletoasa si-mi mai trag sufletul.


Ne aflam chiar langa "Fierarie" si nu putem sa nu intram. In treacat fie spus, am ocolit cateva cladiri din muzeu, fie din cauza faptului ca fiind inca in restaurare erau inchise pentru vizitatori, fie din cauza oboselii si a arsitei care ne dogoreste. 

"Fieraria"  este un atelier de mestesugit obiecte si unelte din fier, dupa cum arata si numele sau, iar in perioada medievala, aici se prelucrau arme, potcoave de cai, dar si diverse ustensile casnice si chiar bijuterii. Atelierul este dotat cu toate uneltele de care are nevoie un fierar, plus un foale.

 In vreme ce ne invartim prin fierarie, de undeva din apropiere, razbat niste bocete pana la noi, intrerupte din cand in cand de suspine amarnice si hohote de plans. Ce sa fie? Iesim degraba afara si constatam ca toata harmalaia vine din casa de peste drum, asa ca mergem intr-acolo. 

E vorba despre "Casa de locuit din Cacica", o casa destul de maricica si una dintre cele mai frumoase din sat, dupa cum ni s-a parut noua.Pe masura ce ne apropiem ne dam seama ca precum la crâșma, si-aici e vorba despre o scenografie asemanatoare, doar ca inauntru murise cineva.




Avem dreptate, caci intrand ne pomenim in fata unei scene de inmormantare: mortul in sicriu este vegheat de trei femei in costume traditionale, care se intrec una pe alta in a-l boci, dupa cum este traditia locala. La intrare in casa, citim despre "riturile de trecere" (obiceiuri de inmormintare), obisnuite in aceasta parte a tarii.
 



Iata care era atmosfera in casa, la momentul intrarii noastre:




Ne-am lamurit cum stau lucrurile si dupa cateva minute parasim sumbra atmosfera din casa, iesind iarasi in lumina soarelui puternic de afara.

Urmeaza "Piua de sumane", constructie de lemn provenita din comunca Satu Mare. Piua este propriu zis o parte a unui atelier de tabacarie, unde se bate stofa din lana pentru sumane (cojoace din stofa de lana, ornamentate cu cusaturi).


Urmatoarea gospodarie in care intram este "Casa din Volovăț", veche din a doua jumatate a secolului al XI-lea, impreuna cu "Oloinița din Volovăț".
"Oloinița" era o instalatie utilizata de catre tarani, pentru obinerea oloiului (uleiului).




Ajungand la "Casa din Vicov", ne oprim pret de cateva minute pentru a ne odihni la umbra, pe scandura de lemn ce inconjoara casa pe doua laturi in chip de bancuta.


Intram apoi pe poarta inalta din lemn, a "Gospodăriei din Straja", una dintre cele mai intinse ca suprafata, din muzeu. Gospodaria dateaza din secolul al XIX-lea, este imprejmuita cu gard de lemn, cuprinde o casa cu doua camere si tinda (coridor), un grajd pentru animale si un hâj ( șură, hambar).






"Casa din Ostra", urmatoarea pe care o vizitam, este una dintre primele constructii achizitionate de catre muzeu. Temelia casei este din piatra, iar constructia din barne de lemn, asemenea unei cabane de munte. Casa cuprinde doua camere si o tinda (coridor).


La "Gospodăria din Câmpulung Moldovenesc" (sau "Casa Nemțan" dupa numele fostului proprietar), este mare veselie. Deja ne-am obisnuit insa cu diversele scene vazute in alte gospodarii, asadar pasim cu incredere si curiozitate, inauntru.


Casa este gatita de sarbatoare, iar noi ne pomenim in mijlocul unui alai de nunta, exact in momentul in care mirii, ingenunchiati in fata parintilor, primesc binecuvantarea parintilor. De fata sunt si nasii, alaturi de muzicanti. Ascultam incantati cateva minute, dupa care iesim.




In ograda intinsa, are loc si un hambar, dotat cu toate uneltele necesare unei gospodarii in care se cresc animale si se face agricultura.





Incet, incet, ne indreptam catre iesirea din muzeu. Mai admiram doar pe dinafara cateva case in care nu se poate intra deocamdata si zabovim putin mai mult sub umbra deasa a copacilor care acopera aceasta parte a muzeului.


Ce-ar fi insa un sat fara biserica? La fel ca si in viata de toate zilele, si in Muzeul Satului Bucovinean exista o biserica, cu clopotnita.
Biserica ce poarta hramul "Inaltarea Domnului", dateaza din secolul al XVIII-lea si este construita din lemn, la fel ca si clopotnita, de catre mesteri populari. Cele doua constructii au fost aduse aici, din satul Vama si sunt incluse pe lista monumentelor istorice ale judetului Suceava.




Intram in biserica si admiram cupola si iconostasul din lemn, bogat ornamentat cu picturi, asa cum ne-am obisnuit sa vedem in bisericile si manastirile din Moldova.



Si intrucat ne aflam intr-o biserica adevarata, nu putem sa o parasim inainte de a spune o rugaciune in gand, in fata micului altar.


Tarziu, iesim in dupa amiaza calduroasa de vara, bucurosi ca am avut prilejul de a vedea inca o mica parte a bogatiilor patrimoniului cultural al tarii noastre, lucru pe care il facem ori de cate ori ni se iveste prilejul.


sursa: Wikipedia
citeste continuarea aici

2 comentarii:

  1. Avem o tara frumoasa, cu obiceiuri frumoase, o arhitectura frumoasa... pacat ca nu mai avem rabdare sa le descoperim! De cele mai multe ori, in graba noastra nebuna, trecem pe langa ele fara sa le vedem, nu mai avem timp sa le descoperim, sa le admiram... Ma bucur sa vad ca cineva mai face totusi acest lucru si - in plus - le mai si promoveaza! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc foarte mult pentru aprecieri.
      Este si greu sa ramai indiferent fata de aceste lucruri si cred ca nu sunt putini cei care ar scrie despre ele, daca ar gasi putin timp si motivatie sa o faca.

      Ștergere