vineri, 29 ianuarie 2016

Calatorii de toamna (IV): Cetatea de Scaun a Sucevei


urmare de aici

Ziua nu s-a terminat pentru noi, inca. Desi soarele ne incinge amarnic capetele, odata iesiti din Muzeul Satului Bucovinean, nu zabovim prea mult in parcarea unde lasasem masina. Bem doar cateva inghitituri de apa si ne indreptam catre Cetatea de Scaun a Sucevei, aflata in imediata apropiere. Ma felicit inca o data pentru felul in care m-am imbracat, caci ziua de toamna se anunta a fi tot mai fierbinte.

Eu mai fusesem la cetate, cu foarte mult timp in urma, intr-o excursie cu scoala, pentru Marius insa, locul este unul inedit. Ma bucur ca m-am putut intoarce aici, la distanta de 30 de ani, pentru a o revedea,  mai ales ca intre timp cetatea a fost restaurata, redandu-i-se maretia de odinioara.

Cetatea de Scaun a Sucevei, dateaza din secolul al XIV-lea si a fost construita de catre domnitorul Petru Musat, fortificata de catre Stefan cel Mare un secol mai tarziu si aproape distrusa la sfarsitul secolului al XVII-lea, de catre Dumitrașcu Cantacuzino. Cetatea facea parte din sistemul de fortificatii construite in Moldova incepand cu secolul al XIV-lea, odata cu aparitia pericolului otoman. Era atat de bine fortificata, incat patrunderea dusmanilor in interiorul ei, era aproape imposibila.


 Cetatea de Scaun se afla pe un platou intins, la marginea orasului, oferind o minunata panorama vizitatorilor care vin aici. Intrarea in cetate se face pe un pod de lemn suspendat pe piloni, pod care in secolele trecute avea o parte fixa si una mobila, care se ridica in momentul in care dusmanii se apropiau de cetate.

Odata patruns in interior, te afli in curtea larga cu alei pietruite, unde poti da un ocol cetatii spre a-i observa mai bine zidurile groase de aproape 2 metri.

Din curte se intra in cladirea fostului fort al cetatii, printr-un sistem de porti ce erau aparate de soldati.


In interior, in mijlocul fortului, se afls o curte larga, de unde ai acces in diversele incaperi ale cetatii, care aveau destinatii diferite: locuinte ale voievodului si ale curtenilor atunci cand acesta se afla aici, incaperi destinate soldatilor, camari de alimente, sala pentru intrunirea Sfatului Domnesc.


In sala de intrunire a Sfatului Domnesc, se patrunde din curte, pe o scara interioara ce coboara intr-o
pivnita impartita in doua incaperi largi.



Pe latura de sud a cetatii, se aflau baia domneasca, precum si inchisoarea, in turnul aflat pe mijlocul laturii de sud a fortului.


In partea de nord a cetatii, nu se aflau alte incaperi, doar zidul care apara incinta si fortul cetatii.


Din curtea interioara a cetatii, ai acces pe mai multe parti, sus pe zidurile cetatii, de unde ti se desfasoara inaintea ochilor atat panorama cetatii cat si a orasului Suceava.



De pe zidurile cetatii se poate cobori pe o scara, in afara fortului. In exteriorul acestuia, se afla zidurile incintei, cu sapte bastioane semicirculare si patrate. Pe unda dintre laturi, se afla depozitul de praf de pusca si un loc de executie.


Dupa restaurare, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost redeschisa pentru turisti, acestia putand-o vizita sapte zile din sapte, intre orele 9.00-24.00. Seara, cetatea este luminata feeric, iar cei care vin aici, pot admira un superb spectacol de sunete si lumini, cu scene din viata cetatii: lupte de cavaleri, activitati mestesugaresti, executii, slujbe religioase. Finalul spectacolului de lumini, il constituie aparitia imaginii lui Stefan cel Mare, prin intermediul proiectiei unui fascicul de raze laser, insotit de fascicule de fum.

Fie ca vei vizita Cetatea de Scaun ziua, fie ca vei avea prilejul sa admiri feeria de lumini de seara, aceasta este o experienta care merita traita. Simpla prezenta in apropierea maiestuoasei cetati, constituie o adevarata lectie de istorie de care vei avea parte aici, unde istoria se impleteste cu legenda.

surse: Wikipedia

citeste continuarea aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu